Tăriceanu, întâlnire de urgență cu Dragnea și Tudose, înainte de ședința PSD

B1.ro | 25 Sep 2017, 13:03

Ședința Biroului Permanent Național al PSD a început luni cu aproape o oră întârziere, după ce președintele PSD, Liviu Dragnea, și premierul Mihai Tudose au participat la o întâlnire cu Călin Popescu-Tăriceanu, la sediul ALDE, informează hotnews.ro.

Subiectul ședinței de la PSD și cel mai sigur și cel al întâlniri între cei trei lideri ai coaliției guvernamentale este soarta în guvern a miniștrilor Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, cercetate de DNA în dosarul "Belina".

Citește și: CTP: Bandiții politici Dragnea și Tăriceanu sunt moștenitorii celor care au ordonat omorârea românilor în decembrie `89Ce a făcut acest polițist cu trandafirii aruncați spre sicriul Regelui. Merită respectul tuturorKlaus Iohannis a încălcat protocolul la înmormântarea Regelui. Ce gest a făcutHaos sau hărnicie? România e iar lider regional la numărul de modificări legislative

Liviu Dragnea a afirmat de duminică seară că nu va vota pentru încuviințarea urmării penale cerută de DNA pentru Rovana Plumb și că nu consideră că cele două trebuie să demisioneze.

"Eu le-am spus colegilor să voteze așa cum simt ei. Să reziste la orice presiune. Eu voi vota împotrivă ridicarii pentru că după părerea mea, am spus mai devreme, pentru că după părerea mea este o ficţiune şi este un atac serios la Guvern. Sunt doi miniştri importanţi pentru această ţară. Sigur că nu-i interesează pe cei care au început această acţiune. 

Peste o săptămână ce face? Mai ia doi, nu? După aia încă doi şi încă doi şi ne trezim că DNA face Guvernul. Eu voi vota împotrivă, o spun de acum, să ţipe toţi, şi ambasadele să ţipe. Am dreptul ăsta constituţional să votez aşa cum cred eu şi îl voi exercita", a afirmat Liviu Dragnea într-o emisiune televizată.

Cancan.ro
EVZ.ro
 
 
TOP 5 Politică
 © 2017 S.C. B1 S.A.
 Toate drepturile rezervate