Şerban Nicolae: Pot să fiu şi un INCULPAT de rang mic

B1.ro | 12 Dec 2017, 15:40

Şerban Nicolae a avut o reacție dură după ce Procurorul general al României a declarat că procurorii au ajuns să fie hărțuiți de ”inculpați de rang înalt”. (Detalii AICI) Senatorul PSD a susținut că afirmațiile lui Augustin Lazăr sunt o ”insultă” și ”inamisibile”. 

”Bănuiesc că fac parte dintre inculpaţii de rang înalt, întrucât mi-am permis să convoc în faţa unei comisii parlamentare procurorul-şef al DNA, care a refuzat instituţional să se prezinte. Bănuiesc că toţi membrii comisiei, deşi nu au dosare penale, sunt generic inculpaţi de rang înalt. Nu ţin neapărat la rang. Pot să fiu şi un inculpat de rang mic, dacă procurorul general al României îşi permite o asemenea declaraţie. Din fericire pentru Ministerul Public, eu nu iau aceste declaraţii iresponsabile în nume personal şi nu mă răzbun pe instituţie. Pun autoritatea funcţiilor publice mai presus de asemenea patimi şi orgolii meschine şi jenante. Aş vrea să înţelegeţi că este o insultă ceea ce v-aţi permis să declaraţi şi aşa ceva este inadmisibil. În orice stat democratic şi civilizat aţi fi fost destituit şi supus unei anchete disciplinare", i-a spus Nicolae Procurorului general, potrivit Agerpres.   

Citește și: Opoziția iese la atac: Dezvăluiri despre presupuse legături ale Vioricăi Dăncilă cu dosarul de abuz în serviciu al lui Liviu Dragnea Andra și-a lăsat copiii, a plecat să doarmă la hotel! Ce se întâmplă cu familia MăruțăDiscurs dur în Parlamentul European: Cum condamna premierul propus, Viorica Dăncilă, în 2017 protestele împotriva OUG 13 (VIDEO)

În schimb, Augustin Lazăr a insistat că treaba procurorului este să apere ordinea de drept, nu să se tot plimbe pe la comisii speciale.

"Politicienii pot să facă declarațiile pe care le apreciază necesare. Pentru ca Ministerul Public să-și poată desfășura activitatea în condiții optime este necesar ca procurorii să stea la biroul lor, la muncă și nu să fie convocați în fața unor comisii speciale, unde să vină oameni care au fost trimiși în judecată și să prezinte o cerere de convocare a unor magistrați în fața unei astfel de comisii speciale. Aceasta era ideea. Rolul procurorului este cel prevăzut în Constituție, adică să apere ordinea de drept, să reprezinte interesele generale ale societății, să apere drepturile și libertățile fundamentale ale oamenilor și doar în situații excepționale să meargă în fața unei comisii parlamentare, în condițiile pe care Curtea Constituțională le-a stabilit, dar nu să avem o listă de procurori care să fie citați la comisii speciale, în condițiile în care acea problemă este deja lămurită pe cale judiciară. Este un dosar care a fost rezolvat și soluția respectivă poate fi atacată pe cale judiciară, dacă este cineva nemulțumit. (...) Ministerul Public respectă Parlamentul României", a spus Augustin Lazăr.

Cancan.ro
EVZ.ro
 
 
TOP 5 Politică
 © 2018 S.C. B1 S.A.
 Toate drepturile rezervate