Băsescu, dezlănțuit la Chișinău: Unii sunt cu tancuri, alţii cu bani / România și Republica Moldova au nevoie de timp pentru a scăpa de zgura educaţiei comuniste

B1.ro | 13 Oct 2017, 10:08

Republica Moldova reprezintă un coridor sanitar, atât pentru Rusia, cât şi pentru Uniunea Europeană, ambele încearcă să păstreze acest coridor, dar una cu tancurile, iar cealaltă cu banii, a declarat Traian Băsescu, în timpul unei întâlniri cu jurnalişti de limbă rusă, care a avut loc la Chişinău. Acesta a mai precizat că UE acționează în sensul democratizării instituțiilor, deoarece un stat democratizat va fi mai greu de atras în sfera de influență a Rusiei.

Rusia reacţionează pentru a păstra acest coridor sanitar în jurul frontierelor sale. Acelaşi lucru îl face şi Uniunea Europeană. Unii sunt cu tancuri, alţii cu bani. Fiecare cu ce are. La semnarea Acordului de Asociere de către Ucraina cu Uniunea Europeană, reacţia Rusiei a fost promptă - Crimeea. În acelaşi timp, Uniunea Europeană trimite bani pe proiecte, condiţionează banii pentru îndeplinirea unor etape în instituţii. Astfel, dacă UE reuşeşte să transforme instituţiile, să reducă actele de corupţie în aşa mod încât acestea să funcţioneze după reguli democratice, europenii câştigă foarte mult. Astfel de ţări democratizate vor fi greu de atras în sfera de influenţă a Rusiei”, a explicat fostul președinte al României, potrivit moldnova.eu.

Citește și: Totul despre asasinarea lui John F.Kennedy: Trump a anunțat declasificarea de mii de documente secreteDe ce nu se mai dă ora înapoi pe 29 octombireCe s-a întâmplat cu o fetiță în toiul unei nunți. Invitații au rămas uimițiSpecialiștii trag un SEMNAL DE ALARMĂ! De ce NU este bine să naști prin cezarianăZeci de mii de catalani au ieșit în stradă: Protest împotriva suspendării autonomiei Cataloniei

Întrebat de jurnaliștii ruși dacă duşmanul acţiunilor României în Republica Moldova este președintele Igor Dodon sau oligarhul Vlad Plahotniuc, Traian Băsescu a răspuns: ”măcar Dodon e sincer şi de la el ştii la ce sa te aştepţi”.

Cât despre unire, Băsescu a menţionat că aproximativ 80% dintre români pledează pentru reîntregirea ţării, în timp ce în Republica Moldova procentul este de circa 21%. Dar ”dacă ne vom aşeza la masa negocierilor pentru unire, trebuie sa discutăm, în primul rând, despre ce se întâmplă cu minorităţile. Minorităţile şi Transnistria sunt cele mai importante subiecte”, a insistat fostul șef de stat.
Traian Băsescu a făcut o comparație între gradul de dezvoltare a celor două state, pentru a sublinia cât de importantă este intrarea în Uniunea Europeană: ”În 1990 România şi Moldova aveau aproximativ acelaşi produs intern brut pe cap de locuitor. PIB-ul Romaniei este astăzi de 6,7 ori mai mare decât în Moldova. Aceasta creştere s-a datorat tuturor proceselor pentru pregătirea intrării în UE. Cu cât decalajul creşte, cu atât costurile reunificării vor fi mai mari”.

”În anii 1990 nouă ni s-a spus ca avem nevoie de 20 de ani ca sa scăpăm de metehnele comunismului. Cei 20 de ani au trecut deja, iar eu cred ca mai avem nevoie de timp pentru a scăpa de zgura educaţiei comuniste. În România oamenii încă aşteaptă sa vină statul să le dea salariu, ajutor social, să le are pământul. Încă avem această mentalitate, pentru că generaţia în vârstă transferă către copii aceste mentalităţi. Deci noi avem nevoie de timp, darămite Moldova. În Moldova a existat mai multă minciuna din partea politicienilor decât în România”, a mai declarat Traian Băsescu.

Citește și: Curtea Constituțională a Spaniei, atacată după suspendarea autonomiei Cataloniei (FOTO)Un ROMÂN, printre VICTIMELE atacului de la Munchen. Care este starea saAutonomia Cataloniei a fost suspendată: Guvernul de la Madrid îşi va impune controlul direct asupra regiunii

Cancan.ro
EVZ.ro
 
 
+ adauga comentariu COMENTARII (0):
Adauga comentariu


Numar maxim de caractere 1000

captcha

* Toate campurile sunt obligatorii
** Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate


TOP 5 Externe
Alte Articole
TOP 3 Politică
TOP 3 Eveniment
TOP 3 Economic
TOP 3 High-Tech
TOP 3 Auto
TOP 3 Externe
TOP 3 Monden
TOP 3 Inedit
TOP 3 Sport
TOP 3 Lumea lui Banciu
TOP 3 360 de grade
 © 2017 S.C. B1 S.A.
 Toate drepturile rezervate