Sancțiuni pentru primarul sucevean care a scuipat și a înjurat o bătrână: dosar penal, exclus din partid și verificat de Prefectură

B1.ro | 27 Oct 2015, 18:07

Primarul comunei sucevene Cornu Luncii, filmat în timp ce scuipă și înjură o bătrână de 64 de ani din localitate, după ce femeia i-a cerut ajutorul într-o problemă legată de locuința sa s-a ales cu un dosar penal pentru purtare abuzivă, dar și cu excluderea din PSD, informează obiectivdesuceava.ro.

Scenele halucinante filmate în clădirea primăriei, unde bătrâna mersese să rezolve o problemă pe care o are cu casa, au șocat o țară întreagă, astfel că poliţiştii suceveni s-au autosesizat şi au deschis o anchetă în acest caz, întocmind pe numele primarului Gheorghe Frondosar penal.

Totodată, Biroul Politic Permanent al PSD Suceava a decis excluderea din partid a primarului.

“Biroul Politic Permanent al PSD Suceava a decis în seara aceasta excluderea din partid a domnului Fron Gheorghe. Organizaţia PSD Suceava regretă situaţia apărută în cazul domnului primar al comunei Cornu Luncii” se arată în comunicatul semnat de purtătorul de cuvânt al PSD Suceava.

Primarul va fi supus și unor controale de la prefectură. Prefectul județului Constantin Harasim a dispus efectuarea de verificări prin Corpul de control " în vederea identificării problemei care a stat la baza declanşării conflictului şi dacă aceasta va intra în atribuţiile legale ale instituției vor fi dispuse măsuri conforme".

Maria Tretiag, o localnică în vârstă de 64 de ani, i-a cerut ajutorul primarului într-o problemă legată de locuința sa. În timp ce bătrâna se ruga, în genunchi, ca edilul să o ajute să nu rămână fără curent electric în prag de iarnă, acesta a umilit-o și a jignit-o ca la ușa cortului. (Detalii AICI)

Cancan.ro
EVZ.ro
 
 
TOP 5 Eveniment
 © 2017 S.C. B1 S.A.
 Toate drepturile rezervate